• Despărțirile: cel mai stresant eveniment de viață în perioada adolescenței

    Despărțirile: cel mai stresant eveniment de viață în perioada adolescenței

                Dacă în rândurile adulților disoluția unei relații romantice[1] costituie cel de-al treilea eveniment de viață negativ sub aspectul severității impactului psiho-emoțional (după decesul unui apropiat și comunicarea unui diagnostic de boală terminală)(Smith Barusch, 2008), în cazul adolescenților și a adulților tineri, separarea romantică rămâne cel mai stresant eveniment de viață predispunând spre vulnerabilitate psihologică și disfuncționalitate romantică și socială (Scharfe și Bartholomew, 1994 în Davis, Shaver și Vernon, 2003; Davis et al., 2003; Waters, Merrick și Treboux, 2000; Mikulincer și Shaver, 2012). Disoluția unei relații romantice în adolescență reprezintă un predictor puternic[2] pentru instalarea ulterioară a depresiei majore (Monroe, Rohde, Seeley și Lewinsohn, 1999; Allen și Sheeber, 2009; La Greca, Davila și Siegel, 2009; Sbarra și Ferrer, 2006;). Cantor și Slator (1995 în Sweeper și Halford, 2006) au evidențiat chiar faptul că rata suicidului este mai ridicată în urma separării decât în urma oricărui alt eveniment de viață negativ din viața adultă (a se vedea și reviewurile lui Gottman, 1994 în Davis et al., 2003). Alte studii (Bruce și Kim, 1992; Gottman, 1994 în Davis et al., 2003; Menaghan și Lieberman, 1986; Monroe Rhode, Seeley și Lewinsohn, 1999 în Sbarra și Ferrer, 2006; Overbeek, Vollebergh, de Graaf, Scholte, de Kemp și Engels, 2006) scot în evidență în mod direct legătura dintre divorț și o serie de tulburări emoționale (instalarea sau accentuarea depresiei, distimiei, fobiei sociale, abuzului de alcool etc.).

                   Dacă deja simțiți că vă obosesc (prea) multele trimiteri la studii de specialitate este momentul să vă oferim explicațiile de rigoare și să mărturisim că scopul acestui articol este acela de a oferi suport părinților și profesioniștilor care lucrează cu adolescenți și care ar dori ca aceștia să nu își conducă viața în baza unor credințe formate citind ”o părere de pe net” care ”susține” ceva sau chiar citează ”studii de specialitate” pe care, dacă le verifici afilierea sau adresa institutului, aceasta este foarte greu de găsit (dacă nu inexistentă), sau mai rău, dacă mergi la articolul original, autorii susțin chiar contrariul, doar că ideile au fost scoase din context. E mult prea prețioasă viața și nu este loc de prea multe greșeli la vârsta adolescenței care să nu își pună amprenta pe tot ce vom realiza sau nu vom realiza mai târziu, pentru a ne permite să ne conducem viața după studii îndoielnice. În plus, de vreo câțiva ani asist la aprinse polemici chiar între studiile de specialitate sau mai precis, între diferitele asociații sau formatori de opinie, care citează, după cum servesc mai bine obiectivul lor, o anumită facțiune de cercetători sau pe cea care susține contrariu. Și cele mai multe polemici se poartă în jurul problemelor majore ale existenței adolescenților, cele legate de educația sexuală, de începutul vieții sexuale, de utilizarea mijloacelor contraceptive, de imaginea corporală, de libertatea de a alege să faci un avort etc. Prima mea ipoteză ar fi că aceste polemici intensive se datorează faptului că adolescenții încă reprezintă în marketing cel mai influențabil și mai prolific segment de consumatori pentru un număr colosal de produse ușor de asociat în mintea lor în formare, cu emoțiile pozitive sau evitarea celor negative. Dar asta este doar ipoteza mea de sceptic. Acestă paranteză ar răspunde indirect la întrebarea de ce ni s-a părut nevoie să dăm atâtea referințe, spre deosebire de articolele de până acum, unde erau mai puțin numeroase, și să vă trimitem mai departe la studiile originale. Măcar astfel aveți ocazia să vă faceți o idee cam cât de mulți sunt autorii care susțin același punct de vedere, și dacă mergeți mai departe – cine sunt ei și ce credibilitate profesională prezintă în mediile academice și de cercetare. Am mai spus-o și cu alte ocazii, s-a scris până la momentul actual foarte mult despre foarte multe, dacă ar fi să ne dovedim utilitatea în a adăuga informații noi, acestea s-ar adresa în mod categoric cititorilor care sunt mai exigenți și mai analitici cu sursele pe care le iau în considerare din informațiile pe care le găsesc disponibile pe internet. Și nu în ultimul rând, am vrea să fie destul de transparent faptul că singurul țel pentru care milităm în acest articol, este constituit de o adolescență cât mai echilibrată, senină, conștientă și informată, lipsită de evenimente disruptive care să reprezinte punctul de start al unei serii de probleme emoționale și de personalitate în viața adultă.  Și prin adolescență conștientă și informată înțeleg să știi ca adolescent sau ca părinte, ce impact psiho-emoțional are un astfel de evenient de viață negativ precum despărțirile sentimentale, în viața unui adolescent, și mai ales, să înțelegi care sunt particularitățile de dezvoltare și autoreglare emoțională și cognitivă la acestă vârstă și drept urmare care sunt riscurile (auto)asumate.

            Deși ca model de bază despre cum funcționează relațiile de atașament (la început parental și abia ulterior romantic), adolescenții construiesc pe schema stilului de atașament[3] și a modelelor de lucru despre sine și ceilalți[4] formate în copilărie, cea mai mare parte a reglajelor de finețe se achiziționează mult mai târziu, adolescența fiind încă o perioadă de definitivare și schimbare considerabilă la nivel cognitiv, neuroendocrin și al procesării afective reflectată în imagine de sine, stimă de sine, perfecționarea la nivel de finețe a mecanismelor de autoreglare emoțională dar și de exprimare/manifestare adaptativă a acestora. Allen și Sheeber (2009) în Adolescent Emotional Development and the Emergence of Depressive Disorders reunesc specialiști care explică pe larg, dedicând fiecărui aspect developmental care impactează dezvoltarea emoțională în adolescența timpurie câte un capitol, principalele vulnerabilități prezentate de adolescenți pentru dezvoltarea depresiei: (1) transformările presupuse de pubertate imprimă o mult mai mare senzitivitate la respingere socială și o căutare mai accentuată a recunoașterii și recompenselor sociale; (2) imaturitatea sistemului neurobiologic responsabil cu reglarea emoțiilor și auto-reglarea emoțională; (3) capacitatea cognitivă crescută de a se angaja activ în urmărirea unor scopuri abstracte, îndepărtate în timp și mai ales a unor scopuri sociale; (4) o creștere a importanței dar și instabilității relațiilor cu semenii (Allen și Sheeber, 2009:5). În explicarea diferenței între adolescenții care traversează cu succes această perioadă de intense schimbări, vulnerabilitate și stres și cei care o traversează mai problematic, un rol important, cel mai probabil, îl joacă interacțiunea acestor particularități de dezvoltare cognitivă și emoțională cu evenimentele de viață traversate, mediul familial și social, istoria de viață personală, particularitățile culturale și sociale ale grupurilor de apartenență. Evenimentele de viață traversate fiind importante prin interacțiunea lor cu particularitățile de dezvoltare amintite, înțelegem de ce, disoluția unor relații romantice ca eveniment de viață dintre cele mai relevante dacă nu, cel mai aversiv – cum susțin autorii citați anterior – merită toată atenția în ceea ce privește obținerea certitudinii că sunt procesate corespunzător din punct de vedere emoțional, iar respingerea sau separarea în sine este reprezentată mental în manieră adaptativă, fără integrarea unor reprezentări negative despre propria persoană și fără impact negativ asupra evaluării propriei persoane și stimei de sine.

               Nu este deloc surprinzătoare asocierea între disoluția unei relații romantice în adolescență și apariția unor simptome depresive datorită faptului că despărțirea survine tocmai într-o perioadă în care mecanismele de coping[5] nu s-au dezvoltat la nivelul reglajelor de finețe, deci reprezintă o adevărată provocare în a fi gestionată corespunzător mental și emoțional, fără a interioriza rezultatul separării ca feedback negativ despre dezirabilitatea socială și romantică, despre propria valoare și adecvarea comportamentului romantic propriu, întărirea senzitivității la respingere etc. Ceea ce poate părea însă surprinzător este faptul că rezultă un suport teoretic consistent pentru asocierea dintre simptomele depresive în rândurile adolescenților și simpla implicare romantică într-o relație de lungă sau mai scurtă durată. Implicarea nu trebuie să fie nici mai profundă decât cea specifică vârstei și acceptată socio-cultural și nici negativă sau traumatică pentru a fi asociată cu depresia. În viziunea La Greca, Davila și Siegel (2009) a fi implicat romantic (a se vedea cu cineva) presupune necesitatea gestionării în sine, a unor trăiri emoționale și autoreglaje emoționale și restructurări cognitive despre situații romantice și relații, cărora mulți dintre adolescenții în formare pe toate cele trei paliere (cognitiv, emoțional și fiziologic), nu le fac față corespunzător. Aceasta mai ales dacă avem în vedere faptul că în primele relații apropiate adolescenții abia deprind abilitățile de a exprima și a-și autoregla corespunzător emoțiile sau de a interpreta și reacționa la emoțiile altora (Newcomb și Bagwell, 1995) și nu reușesc încă să surmonteze aceste provocări în maniera în care reușesc să o facă adulții la care maturizarea acestor reglaje s-a realizat deja corespunzător, și mai ales, funcțional. Mai mult decât atât, calitatea percepută a relațiilor romantice angajate la aceste vârste, vor crea primele reprezentări și prototipuri (corecte și funcționale sau nu, în funcție de natura acestor experiențe) despre abilitatea partenerilor romantici de a oferi afecțiune, înțelegere, suport, dezvoltarea sănătoasă și corespunzătoare a sentimentului intimității (Collins, 2003; Connolly și Goldberg, 1999) încât dinamica stării de bine psihologic și emoțional, dezvoltarea stimei și a imaginii de sine să înregistreze în continuare pe perioada acestei adolescențe, o dinamică pozitivă. Dintre studiile care susțin asocierea implicării romantice sau a se vedea regulat cu cineva, cu internalizarea sau manifestarea unor simptome depresive La Greca și colaboratorii (2009) citează: Compian, Gowen și Hayward (2004); Davila et al. (2004); Joyner și Udry (2000) mai ales în rândurile adolescentelor (Quatman, Sampson, Robinson și Watson, 2001) – prezența simptomatologiei făcându-se resimțită chiar dacă raporturile respectă anumite norme sociale referitoare la congruența manifestărilor romantice cu vârsta (implicarea în relații romantice ce presupun doar flirturi sau săruturi) (Steinberg și Davila, 2006) – întrucât simpla provocare pe care o presupun aceste relații și resursele interpersonale, emoționale și cognitive consumate cu gestionarea problematicii și nesiguranțele emoționale, produc disforie și generează riscul de a dezvolta depresie. Studiul din urmă adaugă, ca dovadă că mecanismele de a face față eventualului distres emoțional și de a negocia romantic compatibilizarea așteptărilor nu sunt complet maturizate, că simptomele depresive sunt mai accentuate în cazul adolescentelor cu părinți indisponibili pentru a oferi suport și ghidaj și a modela un comportament și procesări psiho-emoționale corespunzătoare sau pur și simplu, pentru a le ajuta să facă față stresului. În multe situații tinerii adolescenți eșuează în a dezvolta corespunzător abilitățile amintite și datorită sentimentului de ineficiență, insucces, inadecvare cu cerințele partenerului și ale situației și devin vulnerabili la depresie (Doyle, Brendgen, Markiewicz și Kamkar, 2003 citați în La Greca et al., 2009) – la baza manifestărilor de tip depresiv aflându-se credințe despre propria valoare și lipsa de responsivitate și compasiune din partea celorlalți.

    Anumite studii (Sowell, Thompson, Holmes, Jernigan și Toga, 1999) aduc suport experimental chiar pentru posibilitatea ca, datorită faptului că dezvoltarea creierului să fie încă un proces în curs de derulare, la nivelul anumitelor arii relevante pentru autoreglarea emoțională, adolescenții să fie mai puțin capabili de o autoreglare emoțională de nivel înalt chiar și în cazul situațiilor în care comportamentul romantic respectă normele sociale.

                Cel mai necorespunzător sunt gestionate și procesate relațiile romantice și separările de către adolescenții care dispun deja de un stil de atașament anxios sau preocupat de atașament (bazat pe o imagine negativă despre sine și ambiguă despre ceilalți) rezultat sau învățat din raporturile cu părinții, de regulă, inconstanți și indisponibili pentru a oferi suport, feedback sau sentimentul de siguranță în situația unor provocări (Mikulincer și Shaver, 2012; Davis et al., 2003). Aceștia sunt urmați de cei care fără să manifeste anxietate în atașament prezintă nivele mai ridicate ale senzitivității la respingere (Ayduk, Downey și Kim, 2001) care de asemenea, înregistrează asocieri puternice cu manifestările depresive post-separare, însemnând că experiențele timpurii avute cu părinții, dar și diferențele individuale în materie de senzitivitate la respingere, evitarea apropierii și reglarea emoțională, poate afecta asocierea dintre experiențele romantice și depresie (Davila și Bradbury, 2001; Davila, Bradbury, Cohan, și Tochluk, 1997 citați în La Greca, Davila și Siegel, 2009). Eisenberger și Lieberman (2004), Panksepp (2003) continuând cu Eisenberger, Lieberman și Williams și studiile lor folosind fMRI asupra cortexului anterior cingulat care reglează răspunsul afectiv la excluderea percepută, continuă să rafineze informația despre suportul morfo-funcțional prin intermediul căruia respingerea sau excluziunea socială generează, de fapt, un sentiment real de durere.

    Dacă la nivelul populației adulte disoluția unei relații romantice este asociată cu un distres (trăiri emoționale negative) foarte ridicat (Hall și Fincham, 2006; Mikulincer și Shaver, 2012; Sprecher, 1994; Rhoades, Kamp Dush, Atkins, Stanley și Markman, 2011; Rhoades, Stanley și Markman, 2010); unii indivizi refăcându-se mult mai greu, conform Hetherington și Kelly (2002 în Sbarra și Ferrer, 2006; Davis et al., 2003; Kitson, 1982 în Sweeper și Halford, 2006; Sbara și Emery, 2005) sau rămânând blocați chiar, în cicluri repetitive de procesare disfuncțională (Sbarra și Ferrer, 2006), la nivelul populației adolescentine – care nu este la fel de complet și matur echipată psiho-emoțional să proceseze corespunzător și rapid astfel de evenimente negative de viață – impactul este și mai semnificativ. Alte studii (Bruce și Kim, 1992; Gottman, 1994 în Davis et al., 2003; Menaghan și Lieberman, 1986; Monroe Rhode, Seeley și Lewinsohn, 1999 în Sbarra și Ferrer, 2006; Overbeek et al., 2006) scot în evidență în mod direct legătura dintre divorț, spre exemplu, și o serie de tulburări emoționale (instalarea sau accentuarea depresiei, distimiei, fobiei sociale, abuzului de alcool etc.).

                Cu toate acestea, nu toți adolescenții care traversează o despărțire romantică în perioada adolescenței prezintă manifestări negative notabile, cu atât mai puțin de tip depresiv, și majoritatea adolescenților raportează măcar o experiență negativă legată de disoluția unei relații romantice în această perioadă, când, relațiile romantice sunt în general văzute ca relativ temporare. Viitoare studii sistematice asupra factorilor care îi ajută sau favorizează pe adolescenții care nu dezvoltă manifestări depresive să se ajusteze corespunzător la separare o să aducă mai multă informație. A conștientiza corespunzător impactul pe care îl poate avea un astfel eveniment negativ în perioada de formare a abilităților de a-i face față și a-l procesa corespunzător reprezintă nimic altceva decât o atitudine matură și responsabilă. La nivelul studiilor asupra adulților acești factori personali care permit procesarea psiho-emoțională corespunzătoare și rapidă a separărilor sunt reprezentați de către: stilul de atașament securizant, mecanisme de autoreglare corespunzătoare și coping funcțional în special social, absența unor vulnerabilități cognitive de tipul credințelor disfuncționale despre separare și respingere, evaluărilor globale negative ale propriei persoane și a celorlalți sau procesul de evaluare nuanțată a caracterului aversiv al unui eveniment precum separarea (Davis et al., 2003; Sbarra și Ferrer, 2006; Rhoades et al, 2010; Mickulincer și Shaver, 2012).

    Psiholog clinician și psihoterapeut Simona Mălăescu

    Cabinet individual de psihologie, Str. Clinicilor Nr. 50, Et. 1. Cluj Napoca, Cluj.

    Telefon: 0745366754, 0784152273

    www.clujpsihoterapie.ro

    Bibliografie:

    1. Allen, N., Sheeber, L. (2009), Adolescent Emotional Development and the Emergence of Depressive Disorders, Cambridge University Press.
    2. Cantor, C. H., & Slator, P. J. (1995). Marital breakdown, parenthood, and suicide. Journal of Family Studies, 1, 91–102.
    3. Collins, W. A. (2003). More than myth: the developmental significance of romantic relationships during adolescence. Journal of Research on Adolescence, 13, 1–24.
    4. Connolly, J. A. and Goldberg, A. (1999). Romantic Relationships in Adolescence: The role of friends and peers in their emergence and development. In The Development of Romantic Relationships in Adolescence, W. Furman, B. Bradford Brown and C Feiring. (Eds). New York: Cambridge University Press, pp. 266–290.
    5. Davis, D., Shaver, Ph. & Vernon, M. (2003), Phisical, Emotional, and Behavioral Reactions to breacking Up: The Role of Gender, Age, Emoțional Involvement, and Attachment Style. Personality and Social Psychology Bulletin, 29(7):871-884.
    6. Eisenberger, N. I., & Lieberman, M. D. (2004). Why rejection hurts: a common neural alarm system for physical and social pain. Trends in Cognitive Sciences, 8(7), 294-300.
    7. Eisenberger, N. I., Lieberman, M. D., & Williams, K. D. (2003). Does rejection hurt? AnfMRI study of social exclusion. Science, 302, 290-292.
    8. Fraley, Ch. & Shaver Ph. (2000). Adult Romantic Attachment: Theoretical Developments, Emerging Controversies, and Unanswered Questions. Review of General Psychology, 4(2):132-154. Doi: 10.1O37//1089-2680.4.2.132.
    9. La Greca, A., Davila, J., Siegel, R. (2009) Peer relations, friendships, and romantic relationships: implications for the development and maintenance of depression in adolescents în Allen, N. B. și Sheeber, L. (Eds.), Adolescent emotional development and the emergence of depressive disorders. 318-337. Cambridge University Press.
    1. Hall, J. H., & Fincham, F. D. (2006). Relationship dissolution following infidelity. In M. Fine & J. Harvey (Eds.), Handbook of divorce and relationship dissolution (pp. 153–168). Mahwah, NJ: Erlbaum.
    2. Mikulincer, M. & Shaver, Ph. (2012). An attachment perspective on psychopathology, World Psychiatry.11:11-15. Montgomery, G., David, D., DiLorenzo, T. & Schnur, J. (2007). Response Expectancies And Irrational Beliefs Predict Exam-Related Distress, Journal of Rational Emotive Cognitive Behaviour Theraphy. Author manuscript; available in PMC December 14. 25(1): 17–34. Doi: 10.1007/s10942-006-0029-y.
    3. Najib, A., Lorberbaum, J. P., Kose, S., Bohning, D. E., & George, M. S. (2004). Regional brain activity in women grieving a romantic relationship breakup, American Journal of Psychiatry, 161, 2245–2256.
    4. Newcomb A. F., Bagwell, C.L. (1995), Children`s friendship relations: A meta-analytic review. Psychological Bulletin, 117, 306-347.
    5. Overbeek, G., Vollebergh, W., de Graaf, R., Scholte, R., de Kemp, R. & Rutger, E. (2006). Attachment Discontinuity in a High-Risk Sample.
    6. Panksepp, J. (2003). Feeling the pain of social loss. Science, 302, 237-239.
    7. Rhoades, G., Stanley S. & Markman, H. (2010). Should I Stay or Should I Go? Predicting Dating Relationship Stability From Four Aspects of Commitment. Journal of Family Psychology. 24(5):543–550, Doi: 10.1037/a0021008.
    8. Rhoades, G., Kamp Dush, C., Atkins, D., Stanley, S., Galena K., & Markman, H. (2011). Breaking Up Is Hard to Do: The Impact of Unmarried Relationship Dissolution on Mental Health and Life Satisfaction. Journal of Family Psychology, 25 (3): 366–374. DOI: 10.1037/a0023627.
    9. Sbarra, D. A., & Emery, R. E. (2005). The emotional sequelae of nonmarital relationship dissolution: Analysis of change and intraindividual variability over time. Personal Relationships. 12:213–232. doi:10.1111/j.1350 –4126.2005.00112.x.
    10. Sbarra, D. A., & Emery, R. E. (2005). Co-parenting conflict, nonacceptance, and depression among divorced adults: Results from a 12-year follow-up study of child custody mediation using multiple imputation, American Journal of Orthopsychiatry, 75: 73–75.
    11. Sbarra, D. A., și Ferrer, E. (2006). The Structure and Process of Emotional Experience Following Nonmarital Relationship Dissolution: Dynamic Factor Analyses of Love, Anger and Sadness. Emotion, 6(2), 224-238.
    12. Smith Barusch, A. (2008). Love Stories of Later Life A Narrative Approach to Understanding Romance, Oxford University Press. 199.
    13. Spanier, G. B., & Castro, R. F. (1979). Adjustment to separation and divorce: An analysis of 50 case studies. Journal of Divorce, 2, 241–253.
    14. Sprecher, S. (1994). Two sides to the breakup of dating relationships. Personal Relationships, 1, 199–222.
    15. Sprecher, S., Felmlee, S. M., Metts, S., Fehr, B., & Vanni, D. (1998). Factors associated with distress following romantic relationship dissolution. Personal Relationships, 15, 791–809
    16. Sowell, E.R., Thompson, P. M., Holmes, C.J., Jernigan, T. L., & Toga, A.W. (1999). In vivo evidence for post-adolescent brain maturation in frontal and striatal regions. Nature Neuroscience, 2, 859–861.
    17. Sweeper, S. & Halford, K. (2006). Assesing Adult Adjustment to Relationship Separation: The Psychological Ajustment to Separation Test (PAST). Journal of Family Psychology, 20(4).

    [1] despărțirea sentimentală, separarea de un partener, terminarea unei relații romantice.

    [2] factor care crește probabilitatea instalării depresiei întrucât explică ulterior cel mai bine diferențele de istoric sau elementele pe care le au în comun cei care dezvoltă depresie comparativ cu non-depresivii.

    [3] stilul de atașament reprezintă tiparul sistematic de expectanțe relaționale, emoții și comportamente care rezultă din internalizarea unei anume istorii de experiențe de atașament. (Fraley și Shaver, 2000:135)

    [4] cât sunt de disponibili emoțional sau să ofere suport și cum funcționează de fapt relațiile de atașament.

    [5] De a face față, de a o rezolva mental, de a o procesa corespunzător din punct de vedere psihologic și emoțional.

    Leave a reply →

Trimite un mesaj

Cancel reply

Cabinet Simona Mălăescu

Str Clinicilor
nr 50, et 1
Cluj Napoca


  • Mălăescu Simona

    Mălăescu Simona

    Psiholog clinician si Psihoterapeut specializat in Terapii cognitiv-comportamentale

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial